Răspuns…

Ataşez întotdeauna dorinţelor îndeplinite satisfacţia împlinirii personale. Mă scufund în senzaţia de ştietotcinemaiecamine şi adorm zâmbind. Mă trezesc şi-mi dau seama că ce am dobândit ieri este real. Am tot.

Ce glumeaţă e uneori viaţa. Dacă astăzi am deja tot, eu ce mai fac cu timpul rămas la dispoziţie? Îmi stabilesc standarde mai înalte sau chiar de neatins, schimb obiectivele, renunţ doar ca s-o iau din nou de la capăt sau doar mă aşez aşteptând urmarea?

Cred ca şi de-asta ne propunem noi chestii. În caz contrar, fiecare secundă ar fi nesfârşită.
Deşi asta ar însemna să dobândim eternitatea. Deziderat declarat şi îndeplinit.

Fulgi de nea…

Concluzionez că ceea ce este de întâmplat se va întampla oricum. Pot şi am dreptul să schimb starea de frustrare resimţită cu acceptarea situaţiei ca fiind de sine stătătoare şi cu totala mea lipsă de implicare. Fals! Implicarea mi-e evidentă iar momentul în care am dat-o pe lângă îmi este deocamdata necunoscut.
Până la noi ordine, constat că nu-mi folosesc nici nervii şi nici acuzele aduse mie, oamenilor sau spiritelor. Nedumerirea este data însă de sentimentul de linişte în totala opoziţie cu realitatea abrazivă. Ori am dobândit o noua abilitate ori m-am imunizat total.

Simt, iubesc şi pot să simt… caldura iernii. Ce altceva ar mai fi de adaugat…?

Da, ar mai fi piesa de azi. Total comerciala. Total ne-substantioasa. Whatever. Enjoy!
Sau skip in caz de reacţii adverse.

later edit: cica nu mai aveti ce enjoya ca a sters omul postarea.
gasiti voi ceva mai putin controversat…

Compuneri…

Când nu are toate informaţiile, mintea completează cu elementele potrivite intenţiilor ei.

E ca şi cum ai avea doar trei cioburi dintr-un minunat vas de lut si completezi elementele lipsă cu pastă alba.

Modelând…

Modelele noi se adoptă pe baza unor argumente logice. Aha!
Reformulez: Modelele noi se adoptă pe baza unor argumente logice, subiective şi convenabil alese.

Liniste…

Unele costume par atât de potrivite încât în loc să-ţi fie îmbrăcăminte ocazională devii tu însuţi accesoriul lor.

Conştientizându-ţi personajul, renunţi şi-ţi reiei înfăţişarea nativă sau continui ştiind că poţi deveni ceea ce vrei tu să devii?

Raspunsuri…

Dacă vrei, cauţi soluţii.
Dacă nu, motive.

Semne…

Certitudinea este suzeta cu care mintea amuţeşte. Pe cât de inutilă, pe atât de eficientă.
O altă iluzie perfectă.

Concluzii…

Existenţa nu permite concluzii. Orice demers în sensul intelegerii şi aşezării unui tipar pe care să îl poţi recunoaşte la următoarea ocazie este sortit eşecului. Cum nu există două zile asemenea, aşa nu există nicio cărare pentru ca următorul pas să-ţi fie mai uşor.

Cum ar fi ca măcar pentru o zi sa poţi relua firul de unde l-ai lăsat ieri?
Dubios de-a dreptul, cum altfel?

Încrucişări…

Încercând sa dau sens căutării tind să cred că este un scop şi nu un mijloc. Altfel nu s-ar putea explica de ce există doar căutători şi niciun găsitor. Senzaţia că există un motiv pentru care şi astazi este nevoie de tine. Ai ceva de făcut. De dus la indeplinire. O nouă şansă. O nouă zi… încă un pas…altul… mai aproape…

Perspectivă…

Oamenii spun că poţi să trăieşti iubirea.
Oare, nu cumva iubirea te trăieste pe tine?