Se intampla ca timpul sa schimbe indeplinirea dorintelor in blazare. Alergarea intru indeplinirea viselor duce la valuri de sete de viata, de speranta, de optimism dar si de distorsionare, de transformare al banalului in extraordinar. Dorinta neimplinita este cea care da combustibil “vietii” in a-si indeplini scopurile. Gandul ca vine ziua perfecta in care visul devine realitate iti da puteri nebanuite. Prezentul devine asteptarea viitorului minunat iar felul in care il traiesti, pasii pe care ii faci sunt doar inca o clipa mai aproape de perfectiune…
M-am privit pe mine, alergatoarea catre indeplinirea telurilor si-mi dau seama ca nu scopul mi-a fost util ci mai degraba starea febrila de dinaintea intamplarii miracolului. Anticiparea, furnicaturile ce anuntau ziua de maine ca fiind “ziua aceea”…
Oamenii spun ca drumul este cel care conteaza si nu scopul. De acord, dar fara sa stii incotro mergi, n-ai sa convingi pe nimeni niciodata ca este suficient doar sa stea si toate vor veni in intampinarea sa. Sa traiesti toate cele ce-ti sunt date doar pentru ca sunt si nu pentru un alt scop ascuns… Tu, ai crede?
Intelegerea lui acum aduce un alt fel de ieri. Un ieri in care credintele erau altele, gandurile aproape la fel dar calea cu totul alta. Deloc de neglijat. Sau gresita. O cale si atat.
Mi-am invidiat putin tenacitatea de atunci. Sau optimismul desuet. Poate pentru ca astazi am trecut la optimism moderat. 
Imi placea incapatanarea cu care sustineam sus si tare cat de bine va fi maine. Cum toate se vor aseza perfect… exact asa cum era jocul acela… brick wall… Stiam ca pot aseza piesele perfect… Si nu greseam defel.
Ma predau. Prezentul este cu totul altfel decat mi-am imaginat. Nu stiu daca e mai bun sau mai rau. Probabil ca inca lucrez la acomodarea cu varsta din buletin. Se poate sa fie si teama ca pe drum pe undeva mi-am mai pierdut din suflul acela de Viu. Daca as fi rautacioasa, chiar i-as spune inconstienta… dar nu sunt. 
M-am intrebat daca as schimba acum cu atunci. Eu astazi cu eu ieri…
Ieri era bine. Fericiti cei saraci cu duhul… )))
Astazi este. Si probabil ca n-o sa creada nimeni o iota, poate nici macar eu, dar prefer nesiguranta lui astazi decat certitudinea perfecta a lui ieri.
Realizez ca n-am sa mai fiu in stare sa ma scufund in nici o emotie. Le las insa total libertatea de a ma scufunda ele pe mine… Si da, intensitatea lor este alta. Sunt aceleasi si poarta aceleasi nume. Doar ca sunt diferite… Nu, nu le pot descrie dar stiu ca abia atunci cand se termina cuvintele ele sunt autentice.
