noiembrie 12, 2009
Se spune ca iertarea este supremul gest pentru eliberare. Ca iertandu-l pe celalalt iti faci tie un serviciu. Daca este reala si nu doar un alt camuflaj pentru ego, te elibereaza de resentimente si-ti permite sa te ocupi de alte lucruri. Tot ea iti permite sa mergi mai departe fara pietre atarnate de picioare.
Ce nu se spune este ca acceptarea iertarii presupune un moment anterior… greseala. Ei bine, aici mai am nitel de inteles. O greseala inseamna o abatere, un derapaj de la ceea ce MIE mi se pare normal, corect sau adevarat. Iar eu nu cred ca detin adevarul, n-am pretentia corectitudinii sau a normalitatii. Le am daca ma raportez doar la mine. In relatia cu ceilalti mi s-ar parea chiar ingamfare.
In concluzie, iertand accepti greseala. Si-atunci n-ar fi mai bine sa renuntam la a pretinde sa iertam sau sa fim iertati si sa ne asumam propriile idei, cuvinte sau fapte? Si evident, consecintele acestora?
august 30, 2009
Fiecare om are gandurile sale familiare. Ticaiturile zilnice intre care isi desfasoara clipa de clipa ziua. Zona confortabilului contine cateva etichete cu care ne-am obisnuit si la auzul carora nu mai reactionam. Deja sunt parte din noi. Sunt noi…
Mi s-a intamplat insa de curand sa aud un cuvant nou. O eticheta noua, un alt fel de a numi o ezitare pe care eu in mod constant am numit-o responsabilitate. Noooop. Nu este acelasi lucru.
Maturitatea nu este oprirea in loc pentru ca anumite alegeri apartin altor varste si altor perioade. Este comoditatea. Este refuzul de a accepta schimbarea in loc de ce nu, de a o provoca pe alocuri.
Desigur ca am reusit sa inteleg abia dupa ce am apasat butonul “reset”. Suntem atat de ancorati in propriile idei, propriile zumzaieli incat orice element nou, pentru a fi asimilat are nevoie de reasezarea intregului sistem.
Recunosc, n-am fost foarte mandra de mine sa ma regasesc, din nou, intre limitarile lumescului. De altfel, uneori asa ma fura gandurile marete incat pierd lucruri cu adevarat importante… si ca de fiecare data, o iau din nou de la capat…
Aaaaa… sa nu isi imagineze cineva ca incepand din clipa asta am devenit altcineva sau ca macar stiu vre-un gram mai mult decat ieri. Deloc. Ma aflu exact in acelasi loc. Diferenta nu o pot descrie, doar stiu ca exista. Si cred ca fiecare are momentul sau in care pare ca nu s-a intamplat nimic si totusi constientizeaza ca nimic nu va mai fi ca inainte…
Ori ma abstractionez ori iar scurtcircuitez realitatea… 
Cred ca nici macar nu conteaza sensul, asta in cazul in care ar exista, desigur. Doar ca se simte al naibii de bine.
iunie 11, 2009
Viata are un mod imbatabil de a-ti arata ca mai ai multe de spus. De facut. De constatat.
. De invatat si mai ales de iubit.
As jura ca le stiu pe toate. Ma simt pusa in situatii ce nu-s ale mele. Asa-i doar ca nu ma pot aPtine sa le fac altfel. Le iau asa cum sunt si imi doresc din suflet ca lectia sa fie cea pe care cred eu ca ar trebui sa o invat.
Nu exista perfectiune. Sau… exista perfect in tot ceea ce ti se intampla!