Cu…

Etichete

,

Atunci când o să fiu eu mare…

Să cresc mare ca să fac ce vreau, să-mi aranjez „camera” așa cum vreau, să pot pune muzică până la orice oră din noapte și să pot vorbi oricând la telefon.

S-au îndeplinit. Cel mai mult m-a costat renunțarea la copilărie. Pe urmă au început responsabilitățile. Când minimul de confort îți este asigurat, ai obligația să-ți faci frumos din viață.

Înțeleg greu risipa. Nu îmi este străină. De-asta uneori doare.

Autocorect-ul îmi propune soare în loc de doare. Are dreptate. Cum eu cred în semne și întâmplări prefer soarele. Este sezon.

Și mai ales cred în ceea ce simt. Cu toată logica pragmaticului. N-am spus că dau curs.

Am spus că simt.

Reclame

Senin…

Etichete

,

Libertatea pe care o oferi este libertatea pe care o pretinzi. Nu suntem atât de altruiști încât să ne gândim la celălalt când este vorba despre convenabilul nostru. Dar îl putem ambala ca atare.

Pentru câteva momente, într-o anume situație, m-am întrebat: ce caut eu aici? Eu nu sunt așa.

Corectă întrebarea. Corectă și constatarea.

Doar că nu era nimic în neregulă cu locul sau momentul. Doar cu mine prea învățată diferit și obișnuită altfel.

Așa a început schimbarea. Alta.

Suntem ceea ce am fost obișnuiți să fim și nu realizăm că nemulțumirile nu sunt scuza vieții că nu ne poate oferi mai mult ci a noastră pentru că acceptăm doar un singur fel de a fi, chiar dacă el nu aduce rezultatele pe care le-am dori. Este imposibil să te schimbi de pe o zi pe alta dar categoric că o conștientizare a tiparelor poate aduce diferitul și în existența ta.

Probabil că nu am să abdic de la ceea ce sunt dar cu siguranță pot schimba foarte multe. Pentru că vreau.

Nu vreau să te țin pe loc.

– Știu, tu mi-ai crescut aripile ca să putem zbura

Teatru…

Etichete

,

Subiectele mici atrag comentarii. O formă de a atenție atunci când îți lipsește. Este frumoasă celebritatea. Probabil pentru că nu o am. Hrănește ego-ul până când ajungi să crezi că nu mai există altceva în afară de el. Ca un drog, începi să ai tot mai multă nevoie de validări din afară când tu însuți nu mai crezi în tine.

Mai există și anonimatul. Cel mai întâlnit. Cu pusee de glorie iluzorie sau măcar cu o faimă preț de cateva minute în care arătăm noi cine suntem de fapt.

Situațiile sunt similare. Ambele vor o confirmare a ceea ce credem că suntem în defavoarea onestității față de cee ce suntem la un anumit moment. Fundamental suntem nemulțumiți de cel cu care locuim în noi înșine și așa cum am învățat, dacă restul oamenilor spun într-un fel, probabil că este adevărat. Sunt mulți deci știu ei mai bine.

Ne creem poveștile personale din credințele cele mai adânci și uităm uneori să ne raportăm la cel mai important indicator. Viața. Nu pentru a renunța la vise ci pentru a găsi calea de a ajunge acolo unde ne dorim.

Lucrurile mărețe se fac cu încăpățânare. Este indispensabilă. Forma ei însă, cred că are nevoie de ancorarea în prezent, pentru oportunități. Abia atunci începe să conțină și inteligență. Altfel, suntem doar biete căprițe împingând ziduri cu coarnele.

De acord, și zidurile sunt de trecut. Singurul inconvenient este că avem un termen maxim de valabilitate.

Pentru o prea dimineață perfectă de marți:

Rime…

Etichete

,

Deciziile luate sub influența unor emoții puternice nu sunt cele mai potrivite pentru restul vieții tale.

În urma lor, ajungi să acumulezi frustrări la care dacă nu ai o supapă care să-ți permită să te relaxezi, devii Grinch nu pentru Crăciun ci pentru fiecare zi a anului.

Am găsit cum se poate măsura frumosul dintr-o viață. În funcție de câtă poezie conține. Nu scrisă, trăită.

Deciziile luate sub influența unor emoții puternice sunt potrivite doar rolurilor de eroi. Încă analizez ce este mai rău. Să îți pierzi viața sau să renunți la ea, viu fiind.

Lene…

Etichete

,

Atunci când este liniște se presupune că ești onest în privința a ceea ce simți, că mai ai așteptări doar de la tine însuți și că accepți cu bucurie ceea ce este.

Starea de mai sus mă face să mă întreb dacă m-am deșteptat pentru scurtă vreme sau dacă nu cumva merg așa, tiptil, pe la suprafața lucrurilor ca nu cumva să trezesc sau să-mi amintesc ceea ce deocamdată nu accept ca realitate.

Am întocmit lista cu nemulțumiri pentru o mai bună înțelegere a prezentului. Unele merită păstrate motivațional, altele sunt puerile și mă încurcă la mers.

Nu caut răspunsuri ci să înțeleg. Oamenii și situațiile care fac din ei individualitate. Din școală am reținut că dincolo de cuvinte sau de afirmațiile în conformitate cu așteptările suntem rezultatul comportamentelor personale.

Așa că fiecare nemulțumire este un motiv pentru schimbare sau pentru acceptare. Nu de formă ci ca parte din ceea ce ești.

Reduci totul la onestitate și dacă nu o recunoști, vezi ce faci cu fiecare secundă măcar pentru o zi întreagă. Corect, nu ies toate secundele la numărătoare. Ești ocupat să-ți trăiesti povestea. Câteva dacă le vezi, ziua a fost rodnică. Ca și cum ai fi găsit aur ca să-ți permiți confortul cu tine însuți măcar pentru un timp.

Încredere…

Etichete

,

Probabil că doar iubirea și tristețea mai pot fi deslușite atât de clar privind în ochii altcuiva.

Dacă este iubire, privirea scânteiază. Tristețea aduce profunzime și o duioșie care cu greu poate fi atribuită altei stări. În orice caz, poate fi recunoscută cu ușurință.

Se mai poate ca pentru bunul mers al existenței să preferi opacitatea. O cortină căzută peste tot ceea ce simți, pentru ca celălalt să nu te înțeleagă.

Nu m-a preocupat să dezvolt această abilitate. Ori am avut șansa să-mi permit luxul ori, inconștientă, am preferat să fiu eu indiferent de consecințe.

În acest fel simplu, oamenii înșiși se triază și rămân cei care contează. Cei pe care îi pot citi și pentru care eu însămi sunt lizibilă.

Cel mai greu mi-a fost să recunosc că simt. Pe urmă, totul a venit de la sine. Greul trecuse.

Metaforă…

Etichete

,

Am un stilou cu care scriu o pagină cu mâna dreaptă și o alta cu mâna stângă. Cu mâna dreapta, pentru valsul scrisului trebuie să potrivesc din mers poziția peniței. Scrisul este o continuă așezare a stiloului în poziția perfectă pentru ca hârtia să fie și ea cooperantă.

Cu mâna stângă nu am avut și nu am nevoie de ajustări. Stiloul s-a acordat singur la pagină și târziu am realizat lipsa efortului.

Și totuși…

Mâna dreaptă are deprinderea. Mă trece lesne peste pagini. Solicită efort și concentrare dar la final ceea ce este de făcut, se împlinește.

Cea stângă este împleticită. Contorsionează încheietura și pune restul corpului într-o poziție aproape fixă, cu libertățile îngrădite. De acord că gândurile se așează altfel. Că apar din inconștient chestiuni relevante care schimbă sisteme până atunci valabile, dar din punct de vedere al eficienței pentru scris este aproape inutilă.

Nu mi-am dorit o postare despre tehnica scrisului. Nici nu cred că mi-a reușit. Acum stau și mă gândesc la rolul caligrafiei. Accentuează forma, în defavoarea conținutului.

Îmi sună cunoscut.

Hibă…

Etichete

,

Din punct de vedere semantic, dezamăgirea ar trebui să fie ceva pozitiv. Ce să fie rău în renunțarea la iluzie și acceptarea subiectivă a unui fapt?

Pe cale de consecință logică, de regulă, creăm o realitate îmbunătățită și dacă se confirmă faptic o numim noroc. (apropo!:))

Pe toate le trăim firesc, fără nici o idee că ne amăgim și ne dez-amăgim în funcție de convenabilul din existență.

Ce mincinoși mai suntem…

Schimbări…

Etichete

,

Tot mai des văd iluziile celorlalți și mă analizez continuu ca să aflu dacă sunt cel puțin la fel de oarbă. Rute stabilite foarte clar. La nivel de detaliu. Chiar dacă asta înseamnă amputarea sentimentelor.

Observ cum rigiditatea își face loc atât de puternic încât motivele invocate sunt de-a dreptul ilare. Și totuși eficiente. Suficiente.

Mi-am spus, evident, că la mine este altfel. Merg unde vrea viața, nu neapărat pe cărările pe care mi-aș dori. Tot nu mă încântă. Oare sunt în derivă? Nici asta nu ar fi o variantă grozavă.

Deci?

Să fixez în mod clar obiectivul și să îl ating sau mai bine să mă las în grija celor care mi-au stabilit deja parcursul?

Fără analize ale câștigurilor sau costurilor. Doar de principiu.

Saaaaau… azi marți. Gata dusă. Miercuri, zi de bere. Hai că e frumos. Semifinale. Rufele din mașină. Mda, n-am luat cartofi. Mai e mancare și pentru mâine. Începe serialul…

He he… este că lucrurile sunt simple?

Dojeni…

Etichete

,

Ocazional, realitatea se răstește la mine. Refuz să o iau în seamă și o ignor de parcă nu ar exista.

Particip la joc întrebându-mă dacă nu cumva am înțeles greșit regulile. Pe jumătate, lumea mi s-a așezat frumos în palme. În cealaltă jumătate merg pe sârmă și mă dezechilibrez până în punctul în care aproape cad.

Scufundarea în superficialitate are rostul ei. Lasă răgaz pentru a relua și rezolva situații pentru care prezentul este mult prea intens.

Prea mult folosită, devine obișnuință și mod de viață. Norocul nostru că ne ajută existența să ieșim din amorțeală.

Sau nu.

Nu mă iluzionez că sunt diferită. Diferă doar forma. Nu conținutul.

E valabil și pentru tine.