Imi privesc in fiecare zi automatismele. Le stiu, le vad si le fac in continuare. Astept momentul in care pentru cel putin o data, macar o singura data, voi fi capabila sa fac altfel acelasi lucru.
Ma trezesc in fiecare zi la aceeasi ora, desfasor acelasi ritual si parcurg ziua umpland orele cu probleme aparent urgente sau importante. Zilele libere difera doar prin faptul ca extind paleta optiunilor. Pana si activitatile noi tind sa le automatizez cat mai curand pentru ca nu cumva sa-mi disturb prea tare sistemul repetitiv. Drept insa ca a revenit Linistea…
Vezi cum e omul tot nemultumit? Ieri povesteam despre prea multa agitatie si acum despre prea multa Liniste. Agitatia imi da senzatia ca se intampla ceva. Linistea pare si ea aducatoare de intamplari dar si impresia de neparticipare la evenimentele respective. Ca si cum activitatile le-ar face altcineva in locul meu. Si pentru ca nu cumva sa gresesc, le las, din nou, pe pilot automat. Rastimp in care, gandurile odata eliberate de “greutatea” asocierilor, a deductiilor sau a scenariilor, cad intr-o activitate febrila de dolce far niente…
N-am habar daca ceea ce descriu mai sus e lene sau doar o modalitate de racorire a unui sistem de care recunosc am cam abuzat in ultima vreme. Greu de spus. Cert este ca deocamdata este mai comod sa tac. Nu, nu va bucurati. Era vorba doar de bombaneala cu mine insami si nu inseamna deloc ca imi va diminua catusi de putin melita. 
De-loc!
Deci, pe loc repaus pana la proxima diXpozitie!
