Fiecare om are gandurile sale familiare. Ticaiturile zilnice intre care isi desfasoara clipa de clipa ziua. Zona confortabilului contine cateva etichete cu care ne-am obisnuit si la auzul carora nu mai reactionam. Deja sunt parte din noi. Sunt noi…
Mi s-a intamplat insa de curand sa aud un cuvant nou. O eticheta noua, un alt fel de a numi o ezitare pe care eu in mod constant am numit-o responsabilitate. Noooop. Nu este acelasi lucru.
Maturitatea nu este oprirea in loc pentru ca anumite alegeri apartin altor varste si altor perioade. Este comoditatea. Este refuzul de a accepta schimbarea in loc de ce nu, de a o provoca pe alocuri.
Desigur ca am reusit sa inteleg abia dupa ce am apasat butonul “reset”. Suntem atat de ancorati in propriile idei, propriile zumzaieli incat orice element nou, pentru a fi asimilat are nevoie de reasezarea intregului sistem.
Recunosc, n-am fost foarte mandra de mine sa ma regasesc, din nou, intre limitarile lumescului. De altfel, uneori asa ma fura gandurile marete incat pierd lucruri cu adevarat importante… si ca de fiecare data, o iau din nou de la capat…
Aaaaa… sa nu isi imagineze cineva ca incepand din clipa asta am devenit altcineva sau ca macar stiu vre-un gram mai mult decat ieri. Deloc. Ma aflu exact in acelasi loc. Diferenta nu o pot descrie, doar stiu ca exista. Si cred ca fiecare are momentul sau in care pare ca nu s-a intamplat nimic si totusi constientizeaza ca nimic nu va mai fi ca inainte…
Ori ma abstractionez ori iar scurtcircuitez realitatea… 
Cred ca nici macar nu conteaza sensul, asta in cazul in care ar exista, desigur. Doar ca se simte al naibii de bine.
