D-ale mele…

Jump to Comments

Cred ca noi oamenii n-avem prea multa rabdare si pricepere in a vedea dincolo de ranile celorlalti pentru ca suntem prea ocupati sa le zgandarim pe ale noastre. Si oare la ce ne-ar folosi sa le vedem pe ale altora cand ale noastre se si simt, nu doar se vad.

Daca as fi reusit sa inteleg mai mult sau sa fiu mai rabdatoare sau macar sa pot da de-o parte propriile-mi nesigurante probabil ca as fi fost o minunatie de fata. Asa sunt doar om. Adevarat ca as putea sa acord mai multa atentie altora. Orice reactie emotionala pe care o simt, imi place sa o vad extinzandu-se cuprinzand intregul sistem sau dimpotriva, disipandu-se ca un fum la prima adiere de vant. Ma amuza teribil jocul instinctual. Instinctual emotional.

In situatii de felul asta ador sa vad ce se intampla. Cu mine, cu ceilalti sau in jurul meu. Gusturi, mirosuri, senzatii, ganduri hoinare… nu stiu la ce sa ma opresc mai intai… Imposibil sa descrii. Sunt incremenite in secunda prezenta care ti se ofera si totodata aduc impreuna trecut si viitor in acelasi moment.

Uneori reactiile scapa de sub control. Vezi? Blogul este minunat pentru ca-ti ofera clipa de razgandire. De reevaluare. In realitate insa exista doar momentul in care explodezi. Sau alegi sa nu. Chestie de viteza. Procesezi mai repede cu mintea sau cu emotionalul. Evident ca percutezi intai emotional, insa era vorba de raspunsul pe care il dai imprejurarii in care te afli. Atunci cand este nevoie sa raspunzi si nu sa reactionezi.

Din randurile de mai sus a nu se intelege ca n-am reactii. Ei, nah! Evident ca imi dau si eu cu stangul in dreptul si dupa aia incep sa ma vait. Grozava treaba. Durerea ascutita imi aduce aminte ca exist si ca am ajuns acolo doar pentru ca asa am vrut. Doar si mie imi place uneori sa imi imaginez ca daca inchid putin ochii or sa dispara toate cele care nu-mi convin. Asta se va intampla doar atunci cand am sa am curajul sa le privesc in lumina. Acum doar putin pe dupa visin… Sau chestie de perceptie.

Asta nu inseamna ca lucrurile neintamplate se aduna in visteria lui “ce-ar fi fost daca”. Neintamplate constient isi pierd brusc din relevanta. Am observat ca ma agat cu obstinatie de cele ce cred ca ar trebui sa fie altfel dar nu fac nimic sa… ma schimb. La schimbatul imprejurarilor sau a altora am renuntat de mult. Si asta mi-a mai adus o eticheta. Neimplicare. Ahaaaa… stiu eu, ai abandonat. Esti lasa. Pai mah, daca e clar ca nu pot schimba in exterior apoi macar cu mine sa-mi fie bine. La ce folos risipa de energie? Aaaaa.. . Sunt oameni care schimba vieti dar niciodata nu asta este scopul lor. Ei cred in ceva. Sau in cineva. Sau pur si simplu fac ceea ce au de facut, de multe ori nici macar avand stiinta cat au contribuit la alegerile altora. Stiu asta cu siguranta. Am intalnit oameni cateva clipe si mi-am schimbat intreaga viata. De la cei cu care merg drumuri lungi invat in fiecare zi. Lucrez deja la fineturi… )))).

De fapt ce voiam sa spun? Nimic. Iar chef de blog. Atat.

3 Comentarii

Filed under Scrieri pe un bob de orez