Aproape intotdeauna durerile ni se par mai reale decat bucuriile. Sau fericirea.
Bucuria este acceptata cu condescendenta. Un om fericit va fi privit cu rabdare. “Asteptam sa ii treaca si sa revina in randul nostru.” Bucuria altcuiva este privita cu neincredere. Este in mod clar o iluzie. Cine a mai auzit sa te poti bucura cu adevarat? Sau ca esti fericit? Cine naiba crede in fericire cand ea este doar un scop pentru cei mai multi dintre noi. Ei, nah! Nu esti fericit. Esti dezamagit la fel ca si noi, doar ca inca nu ai aflat. Sau poate ai o amnezie... Si uite asa apare cate cineva care iti explica pe indelete cum merg treburile omenirii...
Durerile pot fi simtite. Fericirea nu. Putem simti doar o fericire la timpul trecut si niciodata prezenta. Durerea este insa permanenta. Face parte din viata. Si da importanta... Doamneeee... cat de grozava este! Ai despre ce vorbi. Oamenii inteleg! Chiar stiu despre ce vorbesti. Sunt dispusi sa asculte. Drama ta este si a lor. Durerea voastra este un punct in care va puteti intalni.
Am auzit foarte rar pe cineva vorbind despre bucurie. O acceptam temporar la cate o chermeza printre aburi de alcool. O aniversare sau un alt eveniment devin pentru o zi motive pentru “dezlegare la bucurie”... de multe ori chiar si asa, mimata.
Si cine oare ar face greseala sa afirme: Da, sunt fericit. Atat. Ce altceva ai putea adauga. In ce fel esti fericit? Cum simti? In ce loc? Cat de tare? Este ca suna anapoda? Si ia sa vezi cum intrebarile aparent absurde incep sa capete consistenta cand cineva afirma: “ma doare”...
Sunt convinsa ca nu exista om care sa nu fi experimentat durerea de-a lungul vietii. As putea descrie mii de feluri in care sufletul unui om poate fi zgariat, hacuit, facut zob si inviat pentru a putea fi ranit mai tare... Este clar. Nu neg durerea...
Incerc insa sa inteleg ce resort intim te poate convinge ca starea de durere ar trebui sa fie stare normala. General acceptata. Sunt convinsa ca prezenta ei da o aureola interesanta. Adepti cu gramada. Compasiune si atentie. Dar oare nu e putin mai usor sa fii ignorat si fericit? Sa-ti fie bine pur si simplu. “Bine” din acela la care nu mai este nimic de adaugat?
Aham... Ai putea spune ca te doare pentru ca poti. Si pentru ca vrei. De acord, atunci de ce te vaiti? Durerile mari de putine ori au fost facute publice. Oamenii au trecut peste ele cu decenta. N-au avut nevoie de spectatori. Cei pentru care nefericirea nu este mod de viata eventual se deprind cu noua conditie si n-au vreme de show-uri. Sunt ocupati cu Viata... Full time job...
Inteleg ca durerea da senzatia ca esti viu. Un mort nu simte. Nici nu sangereaza.
Ai putea sa spui ca cel care se bucura nu e viu? Cum te poate face “bine” sa fii viu cand viata este provocare? Provocare este “mai bine”...
He he he... daaaaaa... apa calda. Din belsug.
E duminca. Macar o data pe saptamana, asa-i? 
3 Comentarii
mai 6, 2008 la 1:28 pm
dap. pentru unii macar o data… pentru altii de mai multe ori. }{
mai 12, 2008 la 5:49 pm
unde simti fericirea ? asta m-a palit asa…nus cum
ca eu sunt des fericita , des asa si asa, si des trista..
dar fericirea o simt in bum-bum-ul din inima, in ochii care imi rad, in faptul ca imi vine sa sar intr-un picior si sa aplaud
si zau ca acum vrbesc fara licurici arpi
pai cum sa nu simti mai fericirea????
trebuie sa fii de-a dreptul orb, surd, schiop, mut, s ce ma vrei tu
te paleste in moalele sufletului, nu ai cum sa nu o simti
e la fel de reala ca durerea, ca dezamagirea, e parte din viata, poate cea mai dulce, caci din amintirea ei te hranesti atunci cand speri sau cand plangi sau cand taci
mai 13, 2008 la 1:21 pm
Exact asa. Unde simti fericirea? N-am simtit nevoia sa ma gandesc daca sunt fericita sau nu. “Imi este bine” cred ca o include.
Intradevar, memoria imi aminteste cum se simte durerea si cat de vie a fost intr-o perioada. Ceea ce pot spune si despre fericire. Dar vezi, momentele perfecte din trecut sunt atat de calde simple si naturale incat imi este imposibil sa le evoc prezenta. Is ale mele si gata! 
))
Pupi Elfu` drag. Mey, stii ca am schimbat poza, da?