Cred ca viata iti cere intotdeauna doar atentie. Ca iti daruieste tot ceea ce iti trebuie dar iti ia in schimb odihna. Ca ai la dispozitie toate uneltele si ca singura ta grija este sa te deprinzi cu manuirea lor.
Uneori oboseala sau doar minutul de neatentie la ceea ce te inconjoara te poate duce din rai direct in iad. Caderea este insa cu atat mai abrupta cu cat timpul in care iti permiti luxul dormitului este mai lung. Iesirea din impas este cruda in aceeasi masura.
Mi-am dorit uneori solutia cea mai comoda si ca deobicei, mi s-a oferit. Diferita de cea simpla. Timp pierdut, am spus intai. Ca numai femeile intai vorbesc si pe urma gandesc. 
Realizez ca mi-am dorit lingurita de comoditate ca sa stiu de ce n-am sa mai am nevoie de ea macar de acum inainte. M-am mai intrebat de ce oare ar trebui sa aleg eu atatea batai de cap cand ofertele de viata tihnita sunt atat de usor de obtinut. De ce atat de multa munca si de ce rezultate masurabile cu picatura? Da, imi pare ca timpul este mic. Auzi, Cri? Este foarte mic. Si nu e vorba de durata lui. Secunda, aceeasi secunda pentru toti, se comprima. Strange. Jeneaza.
Pentru ca am renuntat la a mai sti, sau a face, sau a cauta pot sa imi permit secunda mea de nimic. Nimicul absolut e vid. Nimicul meu e plin dar n-am gasit un cuvant care sa ii exprime perfectiunea. Am fost tentata sa spun ca oscilez. Nici macar atat. Sunt suspendata intre ieri si maine, intre bine si rau, intre frumos si urat. La momentul zero. Fara a fi unul si totusi a fi. Acum cateva zile am fost convinsa ca lucrurile nu sunt cum ar trebui sa fie. Ele erau ok. Eu aveam ochii inchisi pentru ca mi-a fost frica sa vad. Pentru ca am incercat sa potrivesc, din nou, realitatea si dorintele. Desi aparent aceleasi, ele sunt uneori atat de diferite…
Stiu ca dorintele ce le pot constientiza nu sunt neaparat benefice si ca realitatea ma ajuta in a decanta esenta de reziduu. Doar ca uneori nu-mi convine. Vreau intr-un fel si se intampla altfel. Pot chiar sa ma enervez pentru asta, insa nu-mi foloseste la nimic. Asta da pierdere de vreme.
Oare cata vreme o sa mai trebuiasca pana sa invat ca se intampla doar pentru ca asa trebuie sa se intample si singura mea grija este ca “intampla” sa imi fie favorabil?
13 Comentarii
martie 5, 2008 la 6:43 pm
(uite optimista din mine cum urla la luuuuna)
martie 5, 2008 la 6:48 pm
Maaaa… esteeeeeeee…
martie 5, 2008 la 6:54 pm
hahaha, ejti tare…socoteala de acasa nu se potriveste cu timpul din targ…..
martie 5, 2008 la 6:56 pm
La pariu ca se potriveste?
martie 5, 2008 la 6:59 pm
pai nu pun pariu cu tine, ca tu esti matinala…cine se scoala de dimineata, ajunge la timpul bun in targ, si iese si socoteala de acasa
martie 5, 2008 la 10:19 pm
io cred ca am sa te trag de mana ca sa nu mai stai suspendata si sa aterizezi in ‘azi’
)) la colturoasa m-a dus gandul cand am citit…
timpul e mic?
lucrurile mici formeaza intregul, o secunda poate schimba un destin…deci iti dai seama cat de puternic si valoros e acel timp mic?
martie 6, 2008 la 5:13 pm
pai daca ne ia ceva in schimb nu se cheama ca ne daruieste, ci ca face troc cu noi
(lasind gluma la o parte, chiar asta face viata, doar ca odihna nu e singurul lucru pe care ni-l ia)
adevarul e ca ne trebuie mereu altceva. in principiu, ceea ce nu avem. si asta poate fi bine, atunci cind ne stimuleaza sa luptam pentru a obtine ceea ce dorim. dar poate fi si rau, daca nu intelegem la timp ca nu putem avea chiar totul (hai, admit ca am putea avea, dar sintem pregatiti sa platim pretul?)
martie 6, 2008 la 6:19 pm
Thelmule, taman timpul mic mi-a dat bataie de cap. De-aia am zis ca nu-l mai neglijez.
Muieti is posmagii, Lali?
Si-atunci care ar mai fi rostul daca n-am avea nimic de facut? Cred ca este unul dintre lucrurile ce ne deosebesc de vegetale.
In orice caz, ma bucur ca mi-ai facut concesia cu a avea, a putea si a plati. E un pic mai mult decat conditionarile absolute din comentariile anterioare. Apreciez. Pupi. }{
martie 6, 2008 la 6:34 pm
eu primesc pupicii, desi nu prea ii merit, pentru ca si aici mi-a scapat un conditional
dar sa stii ca nu sint absolute conditionalele mele. nuu, nici vorba, sint ipotetice.
(dau si eu un pupic mic-mic si promit sa fiu cuminte)
martie 7, 2008 la 10:57 am
martie 7, 2008 la 2:04 pm
breeeeeeeee… e uichent!
ochii mari! }{
martie 17, 2008 la 12:28 pm
Cateodata ma tare bucur de a te fi cunoscut, Ochila!
martie 17, 2008 la 2:09 pm
Deci, cine e Ochila si de unde il cunosti tu?
)))