Despre minciuna… din nou…

Jump to Comments

In alta insemnare am vrut sa vorbesc despre minciuna si am preferat adevarul. Lali mi-a indeplinit dorinta unei insemnari despre minciuna dar mi-a starnit iar interesul pentru acelasi subiect.

Da, inca un subiect care imi aduce aminte ca exista.

Faptul ca nu imi place minciuna e una. Realitatea ca ea exista ma sacaie.
Ca altii mint este probabil o chestiune de naturalete si nu neaparat de un act voluntar. Da, as prefera ca minciuna sa fie naturala. Mi-ar fi mai usor sa fac alegerile. Uneori este.  Omul care minte doar pentru a ascunde adevarul desi aflarea lui nu ar aduce nici un avantaj sau defavoare. Sau minciuna ca o prezentare cosmetizata a unei vieti sau a unor intamplari anoste. Sau chiar mai rau, a unor vieti ratate sau a unor intamplari care nu au avut loc nicicand. Aureola este interesanta. Luciul este evident.

In realitate insa, viata lui/ei probabil ca nu difera foarte mult de a celor din preajma sa. Doar ca stie sa o prezinte intr-un fel comercial. Atractiv pentru cine doreste.
Minciunile de acest fel au durata de viata limitata. Poate fi si dusa si pe termen lung daca se intalnesc oameni din aceeasi categorie. Fiecare inghitind aiurelile celuilalt si pastrand distanta optima de la care stralucirea pare de valoare.

Asa ajung la legatura cu insemnarea anterioara. Posibilitatea de a controla/manipula oamenii si intamplarile este mancatoare de resurse. Scornite initial in mod inconstient ele aduc in fata doar un banal exercitiu de manipulare. Caruia ii stii rezultatul. Care are o rata mare de probabilitate. Uneori, ocupati cu controlul altora sau al sortii uitam de noi. De ceea ce suntem si de ceea ce avem nevoie. Iluzia falsei puteri dobandite, orbeste. Incapabili sa vedem mai departe decat sforariile pe care le punem la cale sfarsim pana la urma sugrumati de propriile tesaturi.

Inceputul este usor. Un bulgare mic, alb, controlabil care devine o capcana doar de tine construita. Daca nu o faci tu, probabil ca o va face altul. Fiecaruia ii este frica de bulgarii vecinului si sfarsesc sub propriile constructii. Fortarete din ce in ce mai inalte si mai puternice care in loc sa apere, izoleaza. Abrutizeaza.

Multi oameni se asteapta la ce mai rau. Iau masuri de prevedere din ce in ce mai complexe si se arata rareori asa cum sunt. Consider minciuna un handicap. Omul aflat in imposibilitatea de a fi el insusi de frica durerii sau a pierderii. Inchiderea unor optiuni, refuzul de a oferi sau de a primi. Ar fi ca si cum ai avea posibilitatea sa zbori dar nu o faci de frica unei eventuale prabusiri.

Am renuntat la control cand n-am mai putut controla nimic. Erau multe. Prea multe. Mancau deja aproape tot timpul iar eficienta era nesemnificativa. Nu, aici nu este vorba de altii. Minciunile oferite altora si mai ales celor servite mie pe post de prajitura au fost mod de viata. O alegere a multora. Pot sa o inteleg. Acolo nu exista fereste prin care sa poti vedea ce se intampla daca renunti. Nu exista pentru ca pentru ca dincolo nu a fost inca inventat. Este doar atunci cand iti doresti sa fie.

Ai doar o usa si alegerea de a ramane sau a iesi.

6 Comentarii

Filed under Scrieri pe un bob de orez